Dosar 10767/193/2011 din 18.07.2011

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10767/193/2011
Data dosar:
18.07.2011
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.01.2012 la ora 08:30

    Complet: PN6
  • Condamnare

    I. Condamnă pe inculpatul A******* A****** pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat ” în formă continuată prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a şi e Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 75 lit. c Cod penal la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare, aplicată inculpatului A******* A****** prin sentinţa penală nr. 572/09.03.2011 a Judecătoriei Botoşani (definitivă la 22.03.2011) şi dispune executarea acestei pedepse alături de cea aplicată prin prezenta sentinţă penală, inculpatul având de executat, în total, pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare. Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal, inculpatului îi vor fi interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II –a, şi lit. b Cod penal. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului A******* A****** şi deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestului preventiv de la data de 24.06.2011 la zi. II. Condamnă pe inculpatul minor ILIUŢĂ R. ION pentru săvârşirea infracţiunii de „ complicitate la furt calificat ” prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a şi e Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 3 şi art. 109 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal, inculpatului îi vor fi interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II –a, şi lit. b Cod penal, după împlinirea de către inculpat a vârstei de 18 ani. În temeiul art. 81, 110 Cod penal şi art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate pe o durată de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, acesta constituind termen de încercare pentru inculpat. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83,84 Cod penal. Constată că partea vătămată B**** G******* nu s-a constituit parte civilă în cauză. Admite acţiunea civilă alăturată procesului penal de către partea civilă R**** M**** şi obligă, în solidar, inculpaţii, inculpatul minor I***** I** în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Iliuţă (fost Feraru) Robert şi Feraru Dalia să plătească părţii civile suma de 2.000 lei cu titlu de despăgubiri. Obligă inculpatul A******* A****** să plătească statului suma de 1.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care, suma de 200 lei reprezentând onorariu av. of. Melinte Iuliana Diana (delegaţia nr. 1599/2011) se va avansa Baroului de Avocaţi Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Obligă inculpatul minor I***** I**, în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească statului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică din 31 ianuarie 2012.

  • Sedinta din data de 17.01.2012 la ora 08:30

    Complet: PA6
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea asupra fondului cauzei la data de 31 ianuarie 2012. În temeiul art. 3002 raportat la art. 148 alin. 1 lit. d şi f combinat cu art. 160b alin. 3 Cod procedură penală menţine arestarea preventivă a inculpatului A******* A******, cercetat pentru o infracţiune de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 75 lit. c din Codul penal, urmând ca legalitatea şi temeinicia acestei măsuri să fie verificată în cel mult 60 de zile, potrivit art. 160b Cod procedură penală. Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare în privinţa măsurii arestării preventive. Se va comunica Penitenciarului Botoşani măsura dispusă de instanţă. Pronunţată în şedinţa publică din 17 ianuarie 2012.

  • Sedinta din data de 29.11.2011 la ora 08:30

    Complet: PA6
  • Amână cauza

    termen pentru administrare de probe.În temeiul art. 3002 raportat la art. 148 alin. 1 lit. d şi f combinat cu art. 160b alin. 3 Cod procedură penală menţine arestarea preventivă a inculpatului A******* A******, fiul lui Carmen, născut la 11.10.1991 în mun. Botoşani, domiciliat în municipiul Botoşani strada Războieni nr. 10, judeţul Botoşani, studii 6 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, cu antecedente penale, cercetat pentru o infracţiune de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 75 lit. c din Codul penal, urmând ca legalitatea şi temeinicia acestei măsuri să fie verificată în cel mult 60 de zile, potrivit art. 160b Cod procedură penală. Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare în privinţa măsurii arestării preventive. Se va comunica Penitenciarului Botoşani măsura dispusă de instanţă. Pronunţată în şedinţa publică din 29 noiembrie 2011.

  • Sedinta din data de 03.11.2011 la ora 08:30

    Complet: PA6
  • Amână cauza

    termen pentru administrare de probe.În temeiul art. 3002 raportat la art. 148 alin. 1 lit. d şi f combinat cu art. 160h alin. 3 Cod procedură penală menţine arestarea preventivă a inculpatului A******* A******, fiul lui Carmen, născut la 11.10.1991 în mun. Botoşani, domiciliat în municipiul Botoşani strada Războieni nr. 10, judeţul Botoşani, studii 6 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, cu antecedente penale, cercetat pentru o infracţiune de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 75 lit. c din Codul penal, urmând ca legalitatea şi temeinicia acestei măsuri să fie verificată în cel mult 60 de zile, potrivit art. 160b Cod procedură penală. Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare în privinţa măsurii arestării preventive. Se va comunica Penitenciarului Botoşani măsura dispusă de instanţă. Pronunţată în şedinţa publică din 03 noiembrie 2011.

  • Sedinta din data de 30.09.2011 la ora 08:30

    Complet: PA6
  • Amână cauza

    AMÂNAT PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE

  • Sedinta din data de 06.09.2011 la ora 08:30

    Complet: CVP
  • Amână cauza

    TERMEN PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE. În temeiul art. 3002 raportat la art. 148 alin. 1 lit. d şi f combinat cu art. 160h alin. 3 Cod procedură penală menţine arestarea preventivă a inculpatului A******* A******,urmând ca legalitatea şi temeinicia acestei măsuri să fie verificată în cel mult 60 de zile, potrivit art. 160b Cod procedură penală

  • Sedinta din data de 30.08.2011 la ora 08:30

    Complet: CVP
  • Amână cauza

    TERMEN PENTRU A SE SOLICITA ÎNTOCMIREA UNUI REFERAT DE EVALUARE A INCULPATULUI MINOR I***** I**

Flux dosar


Actualizare GRPD