S* N** T***** M******* S**
ContestatorP****** N******
IntimatP****** M****
IntimatRespinge contestaţia la executare. Respinge ca rămas fără obiect petitul de cerere privind suspendarea executării. Obligă contestatoarea la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimat. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 Noiembrie 2011.
Respinge cererea. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2011
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul contestatoarei ca fiind dovedită. Amână judecarea cauzei la 02.11.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către executorul judecătoresc Bucescu Emanoil Aron, pentru a înainta dosarul de executare silită nr. 183/2011. Amână judecarea cauzei la data de 21.09.2011, la completul 9 – prin repartizare ciclică, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 August 2011.
În temeiul disp.art.156 Cod procedură civilă admite cererea formulată de contestatoare şi acordă un nou termen de judecată pentru a da acesteia posibilitatea să-şi angajeze un apărător. Dispune emiterea unei adrese către BEJ Bucescu Emanoil Aron pentru a comunica în copii certificate actele aflate la dosarul de executare nr.183/2011. Amână judecarea cauzei la data de 24 august 2011. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 August 2011.