B******* A**
Recurent ContestatorC*** J******** D* P***** S*** M***
Intimat PârâtRESPINGE ca nefondat recursul.
Având în vedere recursul în interesul legii aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, soluţia ce urmează a se pronunţa având înrâurire şi asupra prezentului recurs, Văzând prevederile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă,suspendă judecarea cauzei şi trimite dosarul la arhiva instanţei, spre păstrare.