P***** C******
RecurentP***** P****
RecurentP***** C*******
IntimatP***** C******
IntimatRespinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii formulată de reclamanţii P***** C****** şi P***** P**** în contradictoriu cu pârâţii P***** C******* şi P***** C******. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.11.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 29.11.2011, termen acordat pentru când părţile vor depune la dosarul cauzei înscrisurile solicitate. Părţile au termen în cunoştinţă, conform prevederilor art. 88 alin. 1 pct. 51 C.p.c. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 01.11.2011.
Încuviinţează pentru părţi probele solicitate. Amână judecarea cauzei la data de 01.11.2011, termen acordat pentru când se vor administra probatorii, precum şi pentru când se va reface procedura de citare cu pârâţii cu menţiunea „personal la interogatoriu” sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 225 C.p.c. Părţile au termen în cunoştinţă, conform prevederilor art. 88 alin. 1 pct. 51 C.p.c. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11.10.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 11.10.2011, termen acordat pentru când reclamanţii îşi vor angaja un apărător, precum şi pentru când se va reface procedura de citare cu reclamanţii P***** C****** şi P***** P**** cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru, sub sancţiunea anulării capătului de cerere mai sus menţionat, precum şi cu menţiunea a indica valoarea gardului, sub sancţiunea suspendării prezentei cauze. Părţile au termen în cunoştinţă, conform prevederilor art. 88 alin. 1 pct. 51 C.p.c. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 13.09.2011.