H**** N******
Recurent INCULPATÎn baza art. 296 indice 1 alin. 1 lit. l din legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal şi art. 320 indice 1 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul H**** N******, la : - 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere a de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b),c) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 118 alin. 1 lit. f. dispune confiscarea cantităţii de 15.000 de fire de ţigarete, ridicate de la inculpat. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 08 septembrie 2011.