K*** I***
PârâtK*** A**
ReclamantP**** B******
PârâtK*** A*****
ReclamantAdmite cererea
Amână pronunţarea
În baza art. 95 C.p.c., va dispune citarea pârâţilor prin publicitate şi va pune în vedere reprezentantului reclamanţilor să facă dovada citării acestora într-un ziar local de circulaţie. Se vor cita pârâţii la Uşa Instanţei.
Pune în vedere reprezentantului reclamanţilor să depună la dosar: dovada efectuării unui minim de diligenţe pentru aflarea domiciliilor pârâţilor, înainte de a se dispune citarea prin publicitate; dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 127,84 lei şi timbru judiciar în cuantum de 3 lei pentru cel de al doilea capăt de cerere şi pentru a doua sultă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 724,4 lei şi a timbrului judiciar în cuantum de 5 lei şi dovada comunicării sentinţei civile sau a încheierii C.F., către pârâţi.