Dosar 1090/325/2011 din 18.01.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1090/325/2011
Data dosar:
18.01.2011
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.03.2011 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Condamnare

    În baza art. 86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplic. art. 320 ind. 1cod proc. penală, condamnă pe inculpatul H. M. T.,la: - 8(opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere”. În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În baza art.82 Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 2(doi) ani şi 8(opt) luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 359 Cod de procedură penală, îi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83, 84 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.71 alin.2 C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a şi lit.b C.penal. În baza art.71 alin.5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 189 alin. 1 cod proc. penală, Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 200 lei cu titlu onorariu apărător din oficiu. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 600 lei. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 21 martie 2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD