S* M**** L******** S**
Recurent PetentC*********** S* - D******* R******** D* D****** Ş* P***** I*** - S***** P***** N****
Intimat IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională fomulată de petenta S.C. MEYER LOGISTICA S.R.L. cu sediul în Baloteşti, str. Unirii, nr.13, jud.Ilfov, în contradictoriu cu intimata Compania Natională de Autostrazi şi Drumuri Naţionale din România S.A.-Direcţia Regională de Dtmuri şi Poduri Iaşi , cu sediul în Iaşi, str. Asachi, nr.19. Reduce cuantumul amenzii contravenţionale aplicată petentei prin procesul verbal de sancţionare contravenţională seria N nr.4650852 din 30.10.2010 de la 30.000 lei, la minimul special prevăzut de art.61 alin.1 lit.p) din OG nr.43/1997, respectiv la 25.000 lei. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28.11.2011.
AMANA PRONUNTAREA LA DATA DE 28.11.2011
AMANA PRONUNTAREA LA DATA DE 25.11.2011
Amână judecarea cauzei la data de 23 noiembrie 2011, pentru când : - petentul şi intimata au termen în cunoştinţă, - se va repeta procedura de citare cu martorul Stanciu Ion, propus de petentă, cu menţiunea amendării cu o amendă în cuantum maxim, dacă nu se prezintă fără o justificare, - se va comunica intimatei copii de pe înscrisurile înaintate la dosar de petentă.
Acordă termen la 26.10.2011, pentru când părţile au Tc. Se va comunica intimatei duplicatul notelor scrise formulate de către petentă. Pune în vedere intimatei să complinească proba cu înscrisuri, respectiv să depună buletinul de verificare metrologică a aparatului de cântărire - măsurare şi a certificatului de aprobare modal, drespre care a făcut vorbire la fila 2 a întâmpinării depuse la dosar. Petenta va depune la dosar avizele de însoţire a mării despre care face vorbire în plângerea contrav.