C**** M******* S*****
ReclamantS***** R**** P*** A********** N******** P***** R********** P*************
PârâtS***** R**** P*** C****** C******* P***** S********* D*************
PârâtAdmite excepţia prematurităţii şi respinge, ca prematur, capătul de cerere privind emiterea titlului de conversie. Admite, în parte, cererea. Obligă pârâtul ca, la expirarea termenului prevăzut de art.1 din OUG nr. 4/2012, să transmită către evaluator dosarul nr. 35838/CC şi să emită decizia care să conţină titlul de despăgubire. Respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii şi a daunelor interese. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.05.2012.
C U R T E A, Constatând a fi necesar soluţionării cauzei a se depune dosarul nr. 35838/CC, în copie certificată, urmează a dispune emiterea unei adrese către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu solicitarea susmenţionată, astfel, se va acorda un nou termen de judecată, motiv pentru care, D I S P U N E: Se emite adresă către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu obligaţia de a comunica instanţei, în copie certificată, dosarul nr. 35838/CC. Acordă termen la data de 30.05.2012, ora 12,00, Completul 30 Fond, Sala E 01 Vasile Lascăr, cu citarea pârâţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.04.2012.
C U R T E A, Pentru a da posibilitate pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să-şi pregătească apărarea, urmează a fi comunicată acesteia copia acţiunii, motiv pentru care, se va acorda un nou termen de judecată, D I S P U N E: Comunicarea copiei acţiunii către pârâta Comisia naţională pentru Stabilirea despăgubirilor. . Acordă termen la data de 04.04.2012, ora 12,00, Completul 30 Fond, Sala E 01 Vasile Lascăr, cu citarea pârâţilor neavând cunoştinţă de termenul acordat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.02.2012.