L****** G*******
InculpatS****** M******
Parte civilăÎn temeiul art.195 C.pr.pen., îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta sentinţei penale nr. 1130/26.04.2012 pronunţată în dosarul nr. 11039/325/2011 al Judecătoriei Timişoara în sensul că, la al. 1, în paranteza în care sunt menţionate datele inculpatului se va trece numele corect al mamei inculpatului, cu menţinerea în rest neschimbată a dispoziţiilor acesteia. În temeiul art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în favoarea statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 18.05.2012.
În temeiul art. 208-209 alin. 1 lit. d, g C.p.p., cu aplic. art. 37 lit. b C.p., condamnă inculpatul L.G. la pedeapsa de: - 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. d, g C.p.p., cu aplic. art. 37 lit. b C.p. În temeiul art.71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 14 şi art. 346 alin. 1 C.p.p. coroborat cu art. 998, art. 999 C. civ., obligă inculpatul la plata către partea civilă Scorţoş Maricel a sumei de 1100 de lei. În temeiul art. 88 C.p., deduce reţinerea preventivă din data de 02.03.2011. În temeiul art.191 al.1 C. pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 de lei, cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 189 alin. 2 C.p.p., dispune plata sumei de 200 de lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 26.04.2012.
a.p.26.04.2012
Amână judecarea cauzei la data de 23 aprilie 2012. În temeiul art. 177 alin. 4 C. proc. pen., se citează inculpatul prin afişarea citaţiei la sediul Consiliului Local Timişoara, precum şi la adresa indicată în actul de sesizare din com. Probota, sat Bălteni, jud. Iaşi. Se citează partea vătămată S****** M****** la adresa indicată în actul de sesizare a instanţei în calitate de parte civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 26.03.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 26.03.2012. În temeiul art. 177 alin. 4 C. proc. pen., se citează inculpatul prin afişarea citaţiei la sediul Consiliului Local Timişoara, precum şi la adresa indicată în actul de sesizare. Se citează partea vătămată S.M. la adresa indicată în actul de sesizare a instanţei în calitate de parte civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 12.03.2012
Amână judecarea cauzei la data de 12 martie 2012. Se emit adrese la ANP Bucureşti în vederea comunicării dacă inculpatul figurează încarcerat în vreunul din penitenciare iar, în caz afirmativ, să indice în care anume, IGPR Bucureşti în vederea comunicării dacă inculpatul figurează arestat în altă cauză. În temeiul art. 183 C. proc. pen., se citează martorul Pîslaru Costică Ion la adresa indicată de compartgimentul de grefă al Judecătoriei Timişoara, cu mandat de aducere cu executare efectivă. În temeiul art. 177 alin. 4 C. proc. pen., se citează inculpatul prin afişarea citaţiei la sediul Consiliului Local Timişoara, precum şi la adresa indicată în actul de sesizare din com. Probota, sat Bălteni, jud. Iaşi. Se citează partea vătămată S****** M****** la adresa indicată în actul de sesizare a instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 13 februarie 2012
Amână judecarea cauzei la data de 13 februarie 2012. În temeiul art. 183 C. proc. pen., se recitează martorul Pîslaru Costică Ion la adresa cunoscută din judeţul Vaslui, cu mandat de aducere cu executare efectivă. În temeiul art. 177 alin. 4 C. proc. pen., se citează inculpatul prin afişarea citaţiei la sediul Consiliului Local Timişoara, precum şi la adresa indicată în actul de sesizare din com. Probota, sat Bălteni, jud. Iaşi. Se citează partea vătămată S****** M****** la adresa indicată în actul de sesizare a instanţei. Se emite adresă către compartimentul de grefă al Judecătoriei Timişoara în vederea comunicării domiciliuli sau reşedinţei martorului Pîslaru Costică Ion. Pronunţată în şedinţa publică din 16 ianuarie 2012.
Termen pentru citarea martorilor lipsă cu mandat de aducere.
Termen pentru citarea martorilor lipsă cu mandat de aducere.
Termen pentru citarea celor doi martori din rechizitoriu.
Termen pentru citarea inculpatului prin afişare la CLT, adrese ANP şi IGP.