T******* A******
ReclamantI************ T********* A* P******* D* F******** I*** P*** S******** T********* A* P******* D* F******** B*******
PârâtI***** G*******
ReclamantP******* B***** M****
ReclamantG******* P****
ReclamantRespinsge ca nefondată acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 12.09.2012.
Amână pronunţarea la data de 12 septembrie 2012.
Amână judecarea cauzei pentru când unitatea pârâtă să depună la dosar documentaţia clasificată,privind trecerea în rezervă a reclamanţilor,
Având în vedere că Dispoziţiile căror suspendare se solicită au fost suspendate prin sentinţele nr. 2827/10.11.2011, 3280/ 15.12.2011 şi 2919 din 16.11.2011 , şi că în prezenta cauză termenul de judecată stabilit prin programul ECRIS este la data de 30.05.2012, urmează ca dosarul să fie judecat pe fond la această dată. Constatând întemeiată cererea formulată de reprezentantul pârâtului de introducere în cauză , în calitate de pârât a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, instanţa urmează a o admite şi va dispune introducerea în cauză, Având în vedere întâmpinarea depusă la dosar, instanţa consideră necesar ca duplicatul acesteia să fie comunicat reclamantului pentru a lua cunoştinţă de aceasta,