S* A******** -*********** A**** S* - A****** R******
Intimat ASIGURATORT***** M****
Recurent InculpatB******** V***
Intimat Parte civilăB******** E**** V******* P*** R****** L**** B******** V***
Recurent Parte civilăCondamnă inculpatul T***** M****, la o pedeapsă de 1(unu) an şi 4(patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută şi sancţionată de art.178 alin.1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art.3201 C.p.p. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. În baza art. 81 alin. 1 şi 2 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 3 ani( trei ani) şi 4(patru) luni, termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii. Potrivit art. 359 alin. 1 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art.3201 alin.5 C.p.p. dispune disjungerea acţiunilor civile formulate de părţile civile B******** V*** şi Buburuzan Elena Vasilica şi dispune trimiterea acestora la Registratura Judecătoriei Suceava în vederea formării unui nou dosar cu termen la data de 25.04.2012, pentru când se vor cita părţile. În temeiul art. 189 şi 191 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 950 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 50 lei reprezentând onorariu parţial apărător din oficiu Mărgineanu Teodora, conform delegaţiei 72/05.01.2012, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava iar suma de 500 lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru partea civilă B******** V*** şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.02.2012.
Amână cauza la data de 22.02.2012, pentru când inculpatul şi părţile civile au termenul în cunoştinţă. Introduce în cauză în calitate de parte vătămată pe minora Buburuzan Elena Vasilica. Se va repeta procedura de citare cu unitatea asigurătoare. Admite cererile formulate de apărătoarea părţilor civile şi de către inculpat, respectiv de a se acorda un nou termen de judecată pentru a pregăti apărarea. Pune în vedere apărătoarei părţilor civile să depună la dosar pentru termenul viitor copie de pe certificatul de naştere al minorei Buburuzan Elena Vasilica , precum şi constituirea de parte civilă defalcată pentru fiecare parte. Admite cererea formulată de petentul Todosi Mihai , cu domiciliul în localitatea Pârteştii de Jos nr. 47 jud. Suceava . Dispune prelungirea dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice pentru inculpatul T***** M**** pe o perioada de 30 de zile, începând de la 11.01.2012 si până la 09.02.2012, inclusiv. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată in şedinţa publică, azi, 11.01.2012.
I N S T A N Ţ A, Deliberând asupra cererii de prelungire a dreptului de circulaţie, constată că prin cererea formulată la data de 06.12.2011, inculpatul T***** M**** a solicitat instanţei prelungirea dreptului de circulaţie a unui autovehicul pe drumurile publice, deoarece permisul de conducere i s-a reţinut de organele de poliţie in urma implicării într-un eveniment de circulaţie. Instanţa retine ca petentul este inculpat în dosarul penal 11194/314/2011, fiind învinuit de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin.1,2 Cod penal. Potrivit art. 111 din OUG 195/2002 astfel cum a fost modificat prin ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 146/2008 in urma deciziei nr. 742/2008 pronunţata de Curtea Constituţionala, permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se retine in următoarele cazuri: a) la cumularea a cel puţin 15 puncte de penalizare; b) când titularul acestuia a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 85, art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) si (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1) si la art. 92 alin. (3) si (5); c) la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) si in situaţia prevăzuta la art. 115 alin. (1); d) când titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie; e) când prezintă modificări, ştersături sau adăugări ori este deteriorat; f) când se afla in mod nejustificat asupra altei persoane; g) când perioada de valabilitate a expirat. (2) La reţinerea permisului de conducere, in cazurile prevăzute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie. (3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) si d), precum şi în cele menţionate la art. 85 alin. (2) si (4), art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) si (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1), art. 92 alin. (3) si (5) si la art. 102 alin. (3) lit. a) si c), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie. (4) Permisul de conducere al conducătorului de autovehicul sau de tramvai, implicat intr-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporala a unei persoane, se retine de către politia rutiera daca acesta a încălcat o regula de circulaţie, eliberându-se dovada înlocuitoare fără drept de circulaţie, in situaţia in care regula de circulaţie încălcata este una dintre cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) si c), sau dovada înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru o perioada de 15 zile, in celelalte cazuri. (5) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. e) si g), art. 85 alin. (1) si (3), art. 100 alin. (3), la art. 101 alin. (3) si art. 102 alin. (3) lit. b) si e), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulaţie pentru o perioada de 15 zile. (6) La cererea titularului permisului de conducere reţinut in condiţiile alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4), procurorul care efectuează urmărirea penala sau exercita supravegherea cercetării penale ori, in faza de judecata, instanta de judecata investita cu solutionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulatie, cu cate cel mult 30 de zile, pana la dispunerea neinceperii urmaririi penale, scoaterii de sub urmarire penala ori incetarii urmaririi penale sau, dupa caz, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunica si sefului politiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta. (7) Alineatele (3) - (5) se aplica in mod corespunzător si in situaţia in care se retine dovada înlocuitoare a permisului reţinut pentru o faptă săvârşita anterior, aflata in termenul de valabilitate. Termenul de valabilitate al noii dovezi nu il poate depăşi pe cel al primei dovezi. In aceste condiţii instanţa de judecata este competenta a dispune prelungirea dreptului de circulaţie cu cate 30 de zile, la cererea petentului. Constând ca petentul are calitatea de inculpat in dosarul penal, dosar penal care nu a fost încă soluţionat definitiv si se afla pe rolul instanţei de judecata si reţinând ca dovada înlocuitoare a permisului de conducere s-a eliberat cu drept de circulaţie in condiţiile art. 111 din OUG 195/2002, instanţa va admite cererea si va prelungi dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice pe o perioada de 30 de zile, începând de la 14.12.2011 si până la 12.01.2012, inclusiv. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE : Admite cererea formulată de petentul Todosi Mihai , cu domiciliul în localitatea Pârteştii de Jos jud. Suceava . Dispune prelungirea dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice pentru inculpatul T***** M**** pe o perioada de 30 de zile, începând de la 14.12.2011 si pana la 12.01.2012, inclusiv. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată in şedinţa publică, azi, 14.12.2011.