S*** D******
PetentI************ J******* D* P****** S******* P*** R***********
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de către petentul S*** D******, împotriva procesului verbal de contravenţie seria AP nr. 2439564 emis la data de 26.10.2011 de către intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie – Poliţia Mun. Suceava, ca neîntemeiată. Definitivă şi irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.03.2012.
În temeiul dispoziţiilor art. 167 C. pr. Civ., considerând proba cu înscrisuri şi pentru petent proba cu martorii pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, în vederea stabilirii împrejurărilor săvârşirii contravenţiei, În vederea administrării probatoriului şi faţă de cererea formulată de apărătorul petentului cu privire la relaţiile solicitate,
În baza art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă , constatând că dosarul se află la primul termen , ţinând cont de cererea petentului, pentru a da posibilitate acestuia să-şi pregătească apărarea, Potrivit dispoziţiilor 6 din Convenţia Europeană a Dreptului Omului care instituie egalitate de arme a părţilor într-un proces,