S**** R*****
Recurent ReclamantO**** I* C******
Recurent ReclamantS***** V*****
Recurent PârâtS***** M************
Recurent PârâtS**** V*****
Recurent PârâtRespinge recursurile ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16 11 2011.
Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al recurentelor-reclamante, pentru imposibilitatea prezentării precum şi cererea formulată de recurentii-pârâti în vederea angajării unui apărător, cu menţiunea că este singurul termen de judecată acordat pentru acest motiv. Pune în vedere recurentei-reclamante obligaţia de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Recurentii-pârâti se citează cu mentiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 16 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei,sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat şi cu copia întâmpinării formulată de recurentele-reclamante pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acesteia. Amână judecarea cauzei la 16 11 2011 Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Octombrie 2011,la Tribunalul Argeş, sectia civilă.