S* P******** S**
CreditorS* S******** S**
DebitorAdmite cererea de emitere a ordonanţei de plată formulată, astfel cum a fost ulterior precizată, de creditoarea S.C. PROTECHNO S.R.L, cu sediul în localitatea Baia Mare, B-dul Decebal, bl.3, ap.4, jud. Maramureş, în contradictoriu cu debitoarea S.C. SILVATICA S.R.L., cu sediul în localitatea Baia Mare, str. Arieşului, nr. 34, judeţul Maramureş. Ordonă debitoarei, ca în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, să-i plătească creditoarei suma de 9.681,93 lei, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale la plată, în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere, calculate asupra sumelor din facturile fiscale solicitate la plată, menţionate în cuprinsul cererii şi ataşate acesteia . Obligă debitoarea să-i plătească creditoarei suma de 1044 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare, pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25 ianuarie 2012.
Pentru comunicarea înscrisurilor
Pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă