P****** I***
InculpatÎn baza art. 160/3 Cpp respinge cererea de ridicare a controlului judiciar instituit asupra inculpatului P****** I*** prin încheierea 114 din data de 8.07.2011 a Tribunalului Suceava, definitivă. În baza art. 160/3 Cpp admite cererea de modificare a controlului judiciar instituit asupra inculpatului P****** I*** prin încheierea 114 din data de 8.07.2011 a Tribunalului Suceava, definitivă. Modifică limita teritorială fixată inculpatului prin încheierea 114 din data de 8.07.2011 a Tribunalului Suceava, în temeiul art. 160/2 alin. 3 lit. a Cpp, de la oraşul Vicovu de Sus la judeţul Suceava. În temeiul art. 160/2 alin. 32 Cpp rap. la art.160/10 Cpp în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiei menţionate expres, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive în condiţiile prevăzute de lege. Măsura dispusă va fi comunicată, conform art. 160/2 alin. 4 raportat la art. 145 alin. 21 Cod de procedură penală, poliţiei în a cărei rază locuieşte inculpatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră, pentru a proceda în consecinţă potrivit competenţelor ce le revin. În baza art. 192 alin. 3 cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5.09.2011, ora 11.00.
Amână judecarea cauzei pentru data de 05.09.2011, ora 09,00, având în vedere lipsa reprezentantului D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Suceava.