Dosar 1132/328/2007 din 15.09.2011

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1132/328/2007
Data dosar:
15.09.2011
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.03.2012 la ora 8:00

    Complet: Complet 1 R
  • Admitere recurs

    Admite recursul declarat de recurentul pârât A**** O*******, împotriva Sentinţei civile nr. 1794/28.04.2011, pronunţată de Judecătoria Turda în dosar nr. 1132/328/2007, pe care o casează în parte, doar în ceea ce priveşte acţiunea formulată de reclamantul C*** A******** în contradictoriu cu pârâţii A**** O*******, Comisia locală de fond funciar Frata şi Comisia Judeţeană Cluj, privind suprafaţa de 5300 m.p. identificată prin tarla 3/3, parcela 90, din Titlul de proprietate nr. 3220/1962/22.06.2004 şi trimite cauza spre rejudecare în aceste limite. Menţine soluţia în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute parţiale a Titlul de proprietate nr. 3254/2065/20.01.2005, pentru suprafaţa de teren de 5700 m.p. identificată prin tarla 18, parcela 1, precum şi obligarea comisiilor locală şi judeţeană de fond funciar la întocmirea documentaţiei şi eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamantului pentru această suprafaţă. Obligă pârâta Comisia locală de fond funciar Frata şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj la plata în favoarea reclamantului a sumei de 480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 07.03.2012.

  • Sedinta din data de 29.02.2012 la ora 8:00

    Complet: Complet 1 R
  • Amână pronunţarea

    pt. data de 07 martie 2012

  • Sedinta din data de 18.01.2012 la ora 8:00

    Complet: Complet 1 R
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 29 februarie 2012, ora 8, sala 31, termen dat în cunoştinţă recurentului, urmând a se repeta procedura de citare cu intimaţii. Dispune întocmirea unei adrese către Comisia Judeţeană Cluj pentru aplicarea legii fondului funciar, pentru a comunica cererea de reconstituire formulată în temeiul L.18/1991 de către numita Albon Maria şi întregul dosar de fond funciar în temeiul căruia i s-a eliberat titlul de proprietate 3220/1962/22.06.2004 precum şi hotărârea comisiei judeţene şi anexa de validare privind suprafeţele înscrise în acest titlu de proprietate întrucât din adresa Comisiei Locale Frata nr. 3585/08.09.2011, rezultă că acest dosar de regăseşte în arhiva Prefecturii Cluj. Dispune întocmirea unei adrese către Comisia Locală de Fond Funciar Frata, pentru a comunica dosarul de fond funciar care a stat la baza eliberării Titlului de proprietate nr. 3388/2355/23.07.2007 eliberat în favoarea recurentului A**** O*******, respectiv cererea de reconstituire, toate actele anexe, hotărârea de validare, cu anexe şi eventual procesul verbal de punere în posesie. Pune în vedere recurentului să depună procesele verbale de punere în posesie pentru ambele titluri în discuţie.

  • Sedinta din data de 24.11.2011 la ora 8:00

    Complet: Complet 1 R
  • Amână cauza

    LIPSĂ PROCEDURĂ

Flux dosar


Actualizare GRPD