S******** E**** L* C****** S***** C******
ReclamantD******* I*** L* C****** S***** C******
ReclamantD******* I*** P*** M********* O**** I****
PârâtC****** L***** P***** S********* D******** D* P********** P****** A***** T********** B******
PârâtC****** J******** P***** S********* D******** D* P********** P****** A***** T********** A***
PârâtAdmite cererea.
Admis în parte. Dispus radierea din T.P. nr. 97319/2002 a parcelei de la poziţia 3 şi înscrierea acesteia în T.P. 97318/2002
Ia act că reclamanta Sinulescu Elena, şi-a stabilit domiciliul procesual ales la adresa reclamantului Dohangie Ioan, respectiv Comuna Vladimirescu, sat. Horia, nr. 571, jud. Arad. Pune în vedere părţilor, să depună la dosarul cauzei extrase Cf, pentrua se constata dacă corespund suprafeţele de teren în litigiu. Amână judecarea cauzei la data de 03 noiembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 13 octombrie 2011.
Faţă de precizarea făcută la interogator, a pârâtului la acest termen de judecată, dispune efectuarea unei adrese către reclamantă, prin care i se pune în vedere, să precizeze concret, care amplasament din titlu pârâtului (parcele din titlul pârâtului), solicită să fie anulate, ca înscriere şi reconstituite acesteia(trecute în titlul acesteia), precum şi dacă doreşte, să-şi precizeze acţiunea, faţă de poziţia pârâtului Oprea Iacob. Efectuarea unei adrese către pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Bârzava şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Arad, să depună la dosarul cauzei copia dosarelor administrative, care au stat la baza emiterii celor două titluri de proprietate, respectiv; 97319/11.10.2002 şi 97318/11.10.2002. Se ia act că la acest termen de judecată pârâtul Oprea Iacob, moştenitorul titularului titlului de proprietate nr. 97319/11.10.2002, a precizat că este de acord doar cu anularea parcelei de la poziţia 3 arabil, de 0,38 ha. Amână judecarea cauzei la data de 13 octombrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 29 septembrie 2011. .