S* Y*** C** S** S******* P*** R****** L****
Petent RecurentI************ T********* D* M**** S***** - P*** R***********
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petenta SC YONI COM SRL în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 1500 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria SV nr.14002 întocmit la data de 25.11.2011 de intimat pentru fapta prevăzută de art. 137 alin.1 din Legea nr. 53/2003 şi sancţionată de art. 260 alin.1 lit.j din acelaşi act normativ, cu sancţiunea avertismentului, atrăgând petentei atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de contravenţie seria SV nr.14002 întocmit la data de 25.11.2011 de intimat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.03.2012.
Amână pronunţarea pentru 26.03.2012. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.03.2012.
Încuviinţează cererea solicitată de către petentă. Emite adresă către SC Super Elegant SRL Suceava pentru a ne indica cine era antreprenorul lucrării efectuate de către petenta SC YONI COM SRL din loc. Suceava, str. Universităţii, Piaţa George Enescu (Piaţa Mică). Pune în vedere apărătorului petentei să indice sediul SC Super Elegant SRL în vederea comunicării adresei încuviinţate în termen de două zile. Se va cita martorul Rusu Mircea cu mandat de aducere, în temeiul art. 188 alin. 2 Cod proc. civilă. Amână judecarea cauzei la data de 19 martie 2012, ora 8,30, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata şi martorul asistent Rusu Mircea, petenta având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27 februarie 2012.
Încuviinţează pentru toate părţile proba cu înscrisuri. Admite din oficiu proba cu martorii asistenţi Grosu Constantin, Rusu Mircea, Trainoschi Costică, Todireanu Ionuţ, pentru dovedirea situaţiei de fapt. Prorogă discutarea emiterii unei adrese către SC Super Elegant SRL Suceava pentru termenul următor, după audierea martorilor asitenţi. Amână judecarea cauzei la data de 27 februarie 2012, ora 8,30, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata şi martorii asistenţi Grosu Constantin, Rusu Mircea, Trainoschi Costică, Todireanu Ionuţ, petenta având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 6 februarie 2012.
Amână judecarea cauzei la data de 6 februarie 2012, ora 8,30 pentru când se va se va repeta procedura de citare cu intimata, petenta având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 ianuarie 2012.