L******* R**** G***
InculpatÎn baza art. 320 ind. 1 cod procedură penală; Admite cererea formulată de inculpatul L******* R**** G***. În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 320 ind. 1 cod procedură penală; Condamnă pe inculpatul L******* R**** G*** la 2 ani închisoare. Aplică art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) cod penal, în sensul interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 86 ind. 1 cod penal; Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe timp de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 86 ind. 2 cod penal. În baza art. 86 ind.3 cod penal; Instituie măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună inculpatul pe durata termenului de încercare, prev. la alin.1 lit.a) -d) cod penal, si anume: a)să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea; b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 86 ind.3 alin.3 cod penal; Impune inculpatului respectarea obligaţiei de a nu conduce nici un vehicul pe durata termenului de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 alin.4 cod penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul comiterii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni sau în cazul în care inculpatul nu îndeplineşte cu rea credinţă măsurile prevăzute de lege sau obligaţia stabilită de instanţă. Aplică art. 71 alin.5 cod penal. Încuviinţează plata sumei de 75 lei, onorariu avocat oficiu către avocat Ştefan Anca, conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei şi UNBR. În baza art. 191 cod procedură penală; Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 500 lei, din care suma de 75 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi avansată anticipat din fondul special al Ministerului Justiţiei către avocat Ştefan Anca Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.10.2011 Preşedinte,
Hotarare 593/2011 din 12.10.2011