M***** A**** M****
PetentADMITE cererea formulată de petenta MĂŞCAN ANIKO MARIA domiciliată în Baia Mare, str. Petre Dulfu nr. 10, ap. 11, jud. Maramureş, şi în consecinţă: Dispune eliberarea către petentă a certificatului prevăzut de art. 39 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 a Consiliului din 27.11.2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti referitor la sentinţa civilă nr. 6313/21.06.2010, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 1321/182/2010, precum şi a documentelor menţionate la art. 37 alin. 2 din Regulament. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 25.10.2011.