C******* G*******
InculpatCondamnă pe inculpatul C******* G*******, la: - 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o alcoolemie mai mare de 0,80 gr.% prev. şi ped. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 3201 c.pr.pen. În baza art. 85 c.pen. anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.319/14.06.2011 a Judecătoriei Petroşani, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 5.07.2011. În baza art. 36 alin.1 c.pen. contopeşte pedeapsa mai sus menţionată cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1(un) an închisoare. Interzice inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit.a teza a-II-a şi lit.b c.pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 c.pen. În baza art. 81,82 şi 71 alin.5 c.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani reprezentând termen de încercare, termen ce se va calcula începând cu data de 5.07.2011. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 c.pen. cu privire la revocarea suspendării condiţionate. În baza art.191 c.pr.pen. obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 7.02.2012.
D I S P U N E : Admite cererea formulată de inculpatul C******* G******* şi amână cauza la data de 7 februarie 2012, pentru când acesta îşi va angaja apărător. Se va cita inculpatul. Pronunţată în şedinţa publică azi 10 ianuarie 2012.