M**** P****
ReclamantG*** A**********
Pârât,,Prin Dispoziţia preşedintelui Secţiei civile nr.16/12.11.2015 s-a dispus închiderea dosarului, versionarea acestuia şi trimiterea cauzei în departamentul Generale în vederea repartizării acesteia şi verificării incidenţei perimării”
Incheiere finala dezinvestire din 23.11.2015Respinge cererea de repunere pe rol formulată de pârâta G*** A********** Menţine suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului civil nr. 6980/236/2010 Cu recurs pe toată perioada suspendării
Incheiere suspendare din 22.03.2012pentru lipsă apărare
În baza art. 244 al 1 Cpc suspendă judecata cauzei până la soluţionarea cauzei nr. 6980/236/2010 Cu recurs
Incheiere suspendare din 20.10.2011Având în vedere că apărătorul reclamantului sus?ine că cererea a fost timbrată, va pune în vedere să facă dovada acestui aspect, iar în caz contrar să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei ?i timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei, urmând a proroga discutarea suspendării cauzei potrivit art. 244 alin. 1 C.pr.civ, pentru următorul termen de judecată, până va face dovada timbrării ac?iunii, sens în care va amâna solu?ionarea cauzei.