Dosar 11566/99/2011 din 14.09.2011

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11566/99/2011
Data dosar:
14.09.2011
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia II civilă de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.11.2021 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Alte soluţii

    Aprobă în parte raportul final întocmit de lichidatorul judiciar EVOPLAN INSOLV IPURL (fost C.I.I. POHRIB IONELA). În temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, Închide procedura insolvenţei debitoarei S* V*** T**** S** şi dispune radierea acesteia din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare in BPI. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.11.2021.

    Hotarare 698/2021 din 16.11.2021
  • Sedinta din data de 09.11.2021 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la 16.11.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.11.2021
  • Sedinta din data de 02.11.2021 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la 9.11.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2021
  • Sedinta din data de 21.09.2021 la ora 10:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 2.11.2021 ora 9,00 pentru citarea părţilor prin BPI în vederea discutării cererii de închidere a procedurii şi men?iunea pentru creditori de a preciza dacă înţeleg să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

    Incheiere de sedinta din 21.09.2021
  • Sedinta din data de 29.06.2021 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Respinge propunerea lichidatorului judiciar EVOPLAN INSOLV IPURL privind închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC VASI TRANS SRL . Acordă termen la 21.09.2021, ora 10,00, pentru continuare procedură, cu citare părţi prin BPI, pentru când lichidatorul judiciar va analiza cererea de plata formulata de creditorul DEFPL IAŞI cu privire la suma de 40.309 lei , va formula un punct de vedere cu privire la aceasta cerere, va comunica creditorului şi va publica in BPI documentul prin care se va soluţiona cererea creditorului DEFPL Iaşi, va face propuneri concrete de continuare a procedurii. Se va pune in discutie înlocuirea lichidatorului judiciar, în conformitate cu prevederile art. 22 alin.2 din Legea nr.85/2006. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.06.2021.

    Incheiere de sedinta din 29.06.2021
  • Sedinta din data de 22.06.2021 la ora 09:30

    Complet: com S4 fal
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la 29.06.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2021
  • Sedinta din data de 13.04.2021 la ora 09:30

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 22.06.2021 pentru discutare raport fonduri

    Incheiere de sedinta din 13.04.2021
  • Sedinta din data de 19.01.2021 la ora 09:30

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 13.04.2021 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 19.01.2021
  • Sedinta din data de 06.10.2020 la ora 09:30

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acorda termen la 19.01.2021 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 06.10.2020
  • Sedinta din data de 19.05.2020 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 6.10.2020 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 19.05.2020
  • Sedinta din data de 11.02.2020 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Faţă de stadiul procedurii şi având în vedere Hotărârea nr.2 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Ia?i din data de 04.02.2020 prin care s-a hotărât continuarea protestului pe perioadă nedeterminată , în forma suspendării judecării cauzelor, cu excepţia cauzelor urgente stabilite prin hotărârea indicată, raportat la obiectul cauzei de faţă şi faptul că solu?ionarea acesteia nu reclamă urgenţa, acordă termen la 19 mai 2020, pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 11.02.2020
  • Sedinta din data de 29.10.2019 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 11.02.2020 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 29.10.2019
  • Sedinta din data de 18.06.2019 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 29.10.2019 pentru continuarea procedurii, respectiv pentru continuarea demersurilor de valoficare a bunurilor.

    Incheiere de sedinta din 18.06.2019
  • Sedinta din data de 26.03.2019 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 18.06.2019 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 26.03.2019
  • Sedinta din data de 30.10.2018 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 26.03.2019 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 30.10.2018
  • Sedinta din data de 19.06.2018 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 30.10.2018 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 19.06.2018
  • Sedinta din data de 27.03.2018 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 19.06.2018 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 27.03.2018
  • Sedinta din data de 12.12.2017 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 27.03.2018 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 12.12.2017
  • Sedinta din data de 19.09.2017 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 12.12.2017 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 19.09.2017
  • Sedinta din data de 11.04.2017 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 19.09.2017 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 11.04.2017
  • Sedinta din data de 31.01.2017 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 11.04.2017 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 31.01.2017
  • Sedinta din data de 04.10.2016 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 31.01.2017 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 04.10.2016
  • Sedinta din data de 19.04.2016 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 4.10.2016 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 19.04.2016
  • Sedinta din data de 26.01.2016 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 19.04.2016 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 26.01.2016
  • Sedinta din data de 22.09.2015 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 26.01.2016 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 22.09.2015
  • Sedinta din data de 17.03.2015 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 22.09.2015 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 17.03.2015
  • Sedinta din data de 21.10.2014 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 17.03.2015 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 21.10.2014
  • Sedinta din data de 15.04.2014 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 21.10.2014 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 15.04.2014
  • Sedinta din data de 03.12.2013 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 03.12.2013
  • Sedinta din data de 25.06.2013 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 25.06.2013
  • Sedinta din data de 02.04.2013 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 02.04.2013
  • Sedinta din data de 08.01.2013 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    acordă termen la data de 02.04.2013 pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 08.01.2013
  • Sedinta din data de 25.09.2012 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    termen la 08.01.2013 pt. continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 25.09.2012
  • Sedinta din data de 22.05.2012 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Aprobă concluziile cu propunerea de intrare în faliment. Dispune falimentul, dizolvarea societăţii şi ridicarea dreptului de administrare. Termen sol. contest. 25.09.2012

    Hotarare intermediara 874/2012 din 22.05.2012
  • Sedinta din data de 15.05.2012 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    amănâ pronunţarea pe 22.05.2012

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2012
  • Sedinta din data de 28.02.2012 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    Admite cererea creditorului. Deschide procedura generală a insolvenţei. Numeşte adm. jud. provizoriu CII Pohrib Ionela. Termen sol. ev. contest. 15.05.2012

    Hotarare intermediara 349/2012 din 28.02.2012
  • Sedinta din data de 21.02.2012 la ora 09:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    amână pronunţarea pe 28.02.2012

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2012
  • Sedinta din data de 13.12.2011 la ora 11:00

    Complet: com S4 fal
  • Amână cauza

    termen 21.02.2012

    Incheiere de sedinta din 13.12.2011

Flux dosar


Actualizare GRPD