V**** M*****
PetentAdmite cererea având ca obiect reabilitare de drept, formulată de petentul V**** M*****. Constată că a intervenit reabilitarea de drept a petentului V**** M***** cu privire la pedepsele de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pe o perioadă de 3 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 2324 din 16 octombrie 2006 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin decizia penală nr. 457/3.10.2007 a Curţii de Apel Suceava, şi, respectiv, cu privire la pedeapsa de 3 ani cu suspendarea sub supraveghere a executării pe o perioadă de 5 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 3852 din 28 noiembrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, modificată prin decizia penală nr. 689 din 30 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti – Secţia II Penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 24 octombrie 2011.