S* I***** T**** S**
ContestatorC******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S*
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului. Înlătura obligaţia petentei de a achita despăgubirea stabilită. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotarare 7256/2012 din 03.10.2012Amână pronunţarea la data de 03.10.2012.
În vederea comunicării către intimată a copiei de pe plângere şi actele ataşate acesteia, care au fost trimise la dosar de către petentă la acest termen de judecată, şi pentru a se cita petenta cu menţiunea de a depune dovada de comunicare a procesului verbal, sub sancţiunea suspendării cauzei, va amâna soluţionarea cauzei.
Pentru a se cita petenta cu menţiunea de a certifica înscrisurile depuse la dosar în dovedirea plângerii, sub sancţiunea suspendării cauzei, inclusiv de a depune încă un exemplar de pe cererea precizatoare, în vederea comunicării către intimată, va amâna soluţionarea cauzei.