M******* B*** A********
InculpatF**** A*****
Parte civilăO****** N****** O*****
Parte civilăŞ*** M**** I*****
Parte civilăB****** G********* V******
Parte civilăÎn baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art. 320 ind. 1 alin. 7 cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul M. B.-A., , în prezent aflat în Penitenciarul Baia Mare, cu antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal. În baza art. 350 alin. 1 Cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpat prin Încheierea penală nr. 1992/22.09.2011. În baza art. 88 cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 21.09.2011 la zi. Constată că părţile civile B.G. V ., S.E. I. . şi B. B L. .au renunţat la pretenţiile civile. În baza art. 14 cod de procedură penală, art. 346 cod de procedură penală, art. 998 şi următoarele cod civil, obligă pe inculpate la plata următoarelor sume de bani: 500 de lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă F.A. domiciliat . 700 de lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă O. N. O. domiciliat în ., 2200 de lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă S.M. I. domiciliată în .şi 1500 de lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă V. C. domiciliat în . În baza art. 118 alin. 1 lit. e cod penală, confiscă de la inculpat suma de 1637 de lei reprezentând beneficiul obţinut în urma săvârşirii infracţiunii, părţile civile B G. V., S.E. I. şi B.B. L. renunţând la pretenţiile civile. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public, părţile vătămate B. Gh.V., S E. I. şi B. Bi. L.şi părţile civile F. An.şi S. M. I. şi de la comunicare cu celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.11.2011.
în pronunţare pt 24.11.2011
MENŢINE MĂSURA ARESTĂRII PREVENTIVE