A***** L******* E****
Intimat ContestatorB** G***** S****** G******* S* B******** - Î* N***** B** G***** S****** G******* A* -**** P***** N****
RecurentAdmite în parte contestaţia. Anulează decizia nr.336/12.08.2011 emisă de intimată. Dispune reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei de concediere. Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, dacă nu era concediată, de la data concedierii – 12.08.2011 şi până la reintegrarea efectivă în funcţie. Respinge ca nefondată cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata daunelor morale. Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 3000 lei reprezentând parte din cheltuielile de judecată efectuate de aceasta. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică
Amână pronunţarea la data de 02.12.2011. Pronunţată în şedinţă publică.
Amână pronunţarea la data de 30.11.2011. Pronunţată în şedinţă publică.
Acordă termenul solicitat de apărătorul contestatoarei în vederea studierii înscrisurilor primite la termenul de azi. Pune în vedere contestatoarei să răspundă în scris la întrebarea nr. 7 din interogatoriu şi să depună la dosar până la următorul termen de judecată. Ia act de angajamentul apărătorului contestatoarei de comunicare către intimate până la următorul termen de judecată, a răspunsului la întrebarea nr. 7 din interogatoriu. Amână judecarea cauzei pentru data de 24 noiembrie 2011, ora 900, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Încuviinţează pentru contestatoare proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul intimatei, cu toate întrebările formulate şi proba cu audierea martorului Ciubotaru Florina cu teza probatorie indicată. În temeiul art. 222 Cod procedură civilă, se va comunica intimatei un exemplar al interogatoriului propus de contestatoare, pentru a răspunde la acesta. Se va cita martorul Ciubotaru Florina de la adresa indicată de apărătorul contestatoarei. Respinge ca neutilă soluţionării cauzei, proba cu audierea martorului Văideanu Teodor. Încuviinţează pentru intimată proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul contestatoarei. Pune în vedere contestatoarei ca la următorul termen de judecată să se prezinte în instanţă în vederea administrării probei încuviinţate. Se va efectua o adresă intimatei pentru a depune la dosarul cauzei, în copie, raportul de audit din perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, raportul de audit pentru perioada mai 2011 – iulie 2011, mandatul nr. 12/1 al directorului BRD, toate adresele de radiere despre care se face vorbire în decizia de concediere, contractele de credit şi reeşalonările ulterioare, dacă există; listarea e-mail-urilor trimise de la adresa ... în perioada 01.01.2011 - 16.08.2011 către următoarele adrese: ... Totodată se va aduce la cunoştinţă că a fost încuviinţată proba cu interogatoriul contestatoarei şi la următorul termen de judecată să prezinte întrebările în vederea administrării probei. Prorogă pentru următorul termen de judecată pronunţarea cu privire la proba cu raport de expertiză IT. Amână judecarea cauzei pentru data de 17 noiembrie 2011, ora 900, la solicitarea contestatoarei şi a apărătorului acesteia, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata.
Se vor comunica contestatoarei duplicatele întâmpinării şi a documentaţiei ce a stat la baza emiterii deciziei de concediere, în vederea studierii şi a formulării unui eventual răspuns. Amână judecarea cauzei pentru data de 20 octombrie 2011, ora 900, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile.