C**** P* C*******
InculpatA******** V*****
Parte civilăAdmis cererea.
Condamnă pe inculpatul Creţu Cristian pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c, 76 Cod penal la pedeapsa de 1 (o) lună închisoare. Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal. În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o perioadă de 2 ani şi 1 lună. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. Obligă inculpatul să plătească părţii civile A******** V***** suma de 3.571 lei, daune materiale şi suma de 1.500 lei, daune morale. Respinge, ca nefondate, restul pretenţiilor civile. Obligă inculpatul să plătească statului suma de câte 1.000 lei, cheltuieli judiciare. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 13 aprilie 2012.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 13 APRILIE 2012
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 5 APRILIE 2012
În vederea administrării audierii martorului lipsă Tudose Ionuţ, instanţa, va dispune amânarea judecării cauzei, motiv pentru care, va reveni asupra procedurii de citare pentru termenul din data de 30 martie 2012, şi
În vederea administrării probelor noi şi a audierii martorilor, va dispune amânarea judecării cauzei, motiv pentru care,
Având în vedere Hotărârea nr. 31 din 11.11.2011 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Botoşani, dosarul va fi redistribuit ciclic, şi
Văzând lipsa martorei Amărioarei Dona, instanţa dispune repetarea procedurii de citare cu aceasta, şi
Constatând pertinente, concludente şi utile cauzei probele solicitate de părţi, instanţa le admite. Dispune pentru termenul următor citarea primilor trei martori din lucrări, respectiv Nechifor Violeta, Profir Dumitru şi Creţu Aurica, a martorei Amărioarei Doina, propusă de inculpat, şi