V**** C******
InculpatCondamnă pe inculpata V.C. pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie, prevăzută şi pedepsită de art. 328 Cod penal cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, la pedeapsa închisorii de 6 luni. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. Atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 Cod penal. Interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal şi suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare conform art. 71 alin. 5 Cod penal. În temeiul art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal dispune confiscarea de la inculpată a sumei de 810 lei. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpata să plătească suma de 300 lei cheltuieli judiciare statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi 23.11.2011.
pentru data 23.11.2011