B**** L*************
Recurent ReclamantŞ***** G******* P*****
Intimat PârâtC******** L**** C*****
Intimat PârâtP******* C****** C*****
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamanta UNIUNEA JUDEŢEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT BISTRIŢA-NĂSĂUD împotriva sentinţei civile nr. 884/F din 19 aprilie 2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosar nr. 1184/112/2011, pe care o modifică, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantă, în numele şi pentru membrul/a de sindicat Barta Livia Loredana împotriva pârâţilor Ş***** G******* P*****, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CETATE şi P******* C****** C***** şi în consecinţă Obligă pârâta/ul Ş***** G******* P***** să calculeze indemnizaţia de concediu de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută prin legea nr. 118/2010 şi să plătească reclamantei/ului diferenţa dintre indemnizaţia integral calculată şi cea efectiv încasată. Obligă pârâţii Consiliul Local al comunei Cetate şi P******* C****** C***** să asigure finanţarea pentru plata diferenţei menţionate. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 27 octombrie 2011.
pentru pronunţarea recursului în interesul legii