S*** S**** P***** S***** T********
RecurentI************ T********* D* M**** M****
IntimatRespinge ca nefondată plângerea formulată de petenta SC. Simon Prodex SRL. Târnăveni în contradictoriu cu intimatul I************ T********* D* M**** M**** împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor . Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 februarie 2012.
Amanat în vederea citării intimatei cu câte un exemplar din actele depuse la dosar din partea petentei.
Apreciind întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de petentă prin avocat, urmează să o admită, să dispună amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, pentru a da posibilitate acestuia, să depună la dosar în 2 exemplare - contractul individual de muncă al numitei Porime Daniela, cu dovada înregistrării, urmând ca un exemplar să fie comunicat părtii adverse
Apreciind întemeiată proba testimonială cu doi martori, solicitată de petentă prin avocat, urmează să o admită, să dispună amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată. Pune în vedere petentei prin avocat, ca până la sfârşitul şedinţei de judecată, să depună la dosar lista cu numele şi adresa celor doi martori solicitati pentru a fi citaţi,. sau să îi prezinte fără citaţie la termenul viitor. Se va cita intimatul cu un exemplar din actul depus la dosar din partea petentei.
Amanat in vederea emiterii unei adrese catre intimata si citarii acesteia.