G****** I****
Recurent InculpatRespinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G****** I**** MARIAN, fiul lui Gheorghe şi Maria, născut la data de 12.07.1984 în mun. Râmnicu Vâlcea, aflat în Penitenciarul Colibaşi, împotriva încheierii din 26.10.2011 a Tribunalului Vâlcea, pe care o menţine. În baza art.3 din Protocolul nr. 61573/2008 privind plata onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală, dispune plata către Baroul Argeş a sumei de 25 lei, reprezentând 25% din valoarea onorariului ce s-ar fi cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 175 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31.10.2011, la Curtea de Apel Piteşti -secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.