P** M******* A**
PetentG**** F********* C********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta MOLDOVAN ANA-PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ în contradictoriu cu intimata GARDA FINANCIARĂ CONSTANŢA. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 8000 lei cu sancţiunea avertismentului. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite şi recomandă acestuia respectarea pe viitor a dispoziţiilor legale încălcate. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.10.2011.