U******** I***
ReclamantI******** D*****
PârâtAdmite, în parte, cererea. Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 2.000 lei reprezentând diferenţă preţ vânzare autobasculantă. Respinge restul pretenţiilor. Obligă pârâtul să plătească statului suma de 171 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantului. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică.
În temeiul art.260CPC amâna pronuntarea pentru data de 20.09.2012 ora 14.Pronuntata in sedinta publica.
În temeiul disp. art. 167 rap. la art. 186 Cod procedură civilă, constată utilă, pertinentă şi concludentă proba testimonială solicitată de reclamant prin apărător şi o va încuviinţa ca atare. Pune în vedere acestuia să depună la dosar lista cu numele martorilor în termen de 5 zile de la încuviinţare şi să asigure prezenţa acestora în vederea audierii. Dispune emiterea unei adrese către S.C. Remat Scholz – Filiala Moldova – punct de lucru Botoşani, cu solicitarea de a comunica instanţei documentele care au stat la baza casării autoutilitarei cu nr. de înmatriculare BT-16-UNG şi pentru care s-a emis adeverinţa de primire şi plată nr. 430716/15.03.2011, respectiv certificatul de distrugere nr. 87.
Dispune emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, cu solicitarea de a înainta instanţei dosarul nr. 2971/P/2011. Pentru a fi citat pârâtul cu menţiunea „personal la interogatoriu”, dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată.
Admite cererea de ajutor public judiciar. Dispune scutirea reclamantului U******** I*** de plata taxei de timbru în cuantum de 1263 lei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică din 23.04.2012.
Având în vedere lipsa părţilor, instanţa dispune a se emite adresă reclamantului cu solicitarea de a preciza ce anume reprezintă daunele solicitate, sub sancţiunea suspendării cauzei conf. art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă. Se va emite adresă pârâtului, cu menţiunea de a comunica punctul său de vedere faţă de acţiunea reclamantului.
Pentru redistribuirea cauzei.
Pentru depunerea a altor înscrisuri în dovedirea cererii de ajutor public judiciar.
Pentru achitarea taxei judiciare de timbru şi pentru continuitatea completului legal învestit.