P**** M****
Intimat ReclamantP**** I**
Recurent PârâtR**** M****
Recurent PârâtC******* I****
Intimat PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială a sentinţei civile nr. 3926 din 20.04.2012 a Judecătoriei Slatina pronunţată în dosarul nr. 12106/311/2011 prin care a fost soluţionată acţiunea având ca obiect „partaj judiciar„ formulată de reclamantul P**** M**** cu domiciliul în com. Vîlcele, jud. Olt în contradictoriu cu pârâţii PAVEL IOAN, R**** M**** şi C******* I****, toţi cu domiciliul în com. Vîlcele, jud. Olt. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 3926 din 20.04.2012 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 12106/311/2011, în sensul menţionării corecte a numelui petentului-pârât Pavel Ioan în loc de P**** I**. În baza prezentei încheieri se efectuează cuvenitele îndreptări, făcându-se menţiune la sfârşitul actului corectat. Îndreptarea se face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.04.2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.04.2013Admite excepţia necompetenţei materiale. Declină competenţa de soluţionare a cererii de îndreptare eroare materială formulată de către petentul-pârât P**** I** în dosarul nr. 12106/311/2011 în favoarea Tribunalului Olt. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.03.2013.
Hotarare 2283/2013 din 05.03.2013AMÂNA CAUZA LA 05.03.2013, PENTRU LIPSA PARTILOR.
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.02.2013Admite în principiu în parte cererea de chemare în judecată. Dispune ieşirea din indiviziune prin formarea şi atribuirea loturilor. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.04.2012
pentru lipsa raportului de expertiză
pentru efectuarea expertizei
Admite în principiu, în parte, cererea de chemare în judecată. Termen fond: 17.02.2012, ci citarea părţilor. Pronunţată în şedinţa publică,azi, 27.01.2012.
pentru semnarea tranzacţiei