T******** C*******
Intimat ReclamantM****** G*******
Apelant PârâtM****** M******* O*****
Apelant Intervenientadmis apelul intervenientei, schimbă în parte sentinţa în sensul că admite cererea de intervenţie şi obligă intimatul la închiderea prin zidire, prin aplicarea unui panou care să împiedice vederea sau prin înlocuirea celui de al treilea geam tip termopan, cu un geam care să nu permită vederea, respinse excepţiile, respins apelul pârâtului.
amânat pronunţarea la 4 aprilie 2012, sala 59, ora 14,00.
în vederea încheierii unei tranzacţii
pentru ca reprezentanta intimatului Tomoioagă să intre în posesia propunerii scrise de încheiere a unei tranzacţii
pentru studiul procesului verbal de cercetare la faţa locului şi rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului
procesv verbal privind constatarea cercetării la faţa locului
pentru cercetare la faţa locului la data de 12.01.2012, ora 14, 00 şi la 18.01.2012 pentru dezbaterea apelului
pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului
pentru studiul întâmpinării
-pentru angajare de avocat