S********* R********* D* I********* S*** B********
Recurent ReclamantA******** S******* F***** C*** C****** S****** P*** C****** B******* M*****
Intimat PârâtA** R**** C** S******
Intimat PârâtRespinge cererea, ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Acordă termenul solicitat. Se va reveni cu adrese către Agenţia Judeţeană de Fotbal, prin care i se va solicita să comunice instanţei dacă debitoarea ASOCIAŢIA SPORTIVĂ FOTBAL CLUB CETATEA Suceava s-a retras, sau a fost exclusă din campionat, şi când s-a întâmplat acest lucru, sub sancţiunea amendării conducătorului unităţii în caz de necomunicare a relaţiilor solicitate. Se va modifica denumirea reclamantului din EURO CONSULTING SPRL Bucureşti în Societatea Românească de Insolvenţă SPRL.
Faţă de lipsa de procedură cu secund pârâta, Având în vedere lipsa relaţiilor solicitate la termenul anterior de judecată, În vederea completării probatoriului administrat în cauză, Se va reveni cu adrese către secund pârâtă şi către Asociaţia Judeţeană de Fotbal, cu menţiunea că Asociaţiei Judeţene de Fotbal i se va solicita să comunice instanţei dacă debitoarea ASOCIAŢIA SPORTIVĂ FOTBAL CLUB CETATEA Suceava s-a retras, sau a fost exclusă din campionat, şi când s-a întâmplat acest lucru, sub sancţiunea amendării conducătorului unităţii în caz de necomunicare a relaţiilor solicitate. Se va face adresă către Serviciul de evidenţă informatizată a persoanei prin care se va solicita ca până la următorul termen de judecată să comunice ultimul domiciliu cunoscut al curator special al pârâtei ASOCIAŢIA SPORTIVĂ FOTBAL CLUB CETATEA Suceava pe domnul Botezatu Mircea.
Având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, prim pârâta va fi reprezentată de un curator special desemnat dintre organele de conducere statutare aflate în exerciţiul funcţiunii la data deschiderii procedurii, În vederea completării probatoriului administrat în cauză, Desemnează în calitate de curator special al pârâtei ASOCIAŢIA SPORTIVĂ FOTBAL CLUB CETATEA Suceava pe domnul Botezatu Mircea. Se va face adresă către secund pârâtă şi către Asociaţia Judeţeană de Fotbal prin care se va pune în vedere ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar copia contractului de transfer încheiate între pârâtele ASOCIAŢIA SPORTIVĂ FOTBAL CLUB CETATEA Suceava- în calitate de cedent şi A.C.S. SPORTING SUCEAVA - în calitate de cesionar, în ceea ce-l priveşte pe jucătorul Duduman Andrei, şi fişele tuturor jucătorilor din cauza de faţă.