L**** C****** C****
CondamnatÎn baza art. 59 C.penal şi art. 450 alin. 1 C.proc.penală. admite cererea de liberare condiţionată a condamnatului în prezent în deţinut în Penitenciarul Timişoara, în executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2810/2004 a Jud. Timişoara pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de delapidare prev. de art. 2151 C.p. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 4261/2004 emis de Jud. Timişoara, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 C.penal. În temeiul art. 192 al. 3 C.proc.penală cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata din fondurile M.J. către Baroul Timiş a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu. Cu recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţa publică din 06.06.2011.