Dosar 12231/325/2011 din 23.05.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12231/325/2011
Data dosar:
23.05.2011
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.05.2012 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Condamnare

    În temeiul art. 86 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, condamnă inculpatul S.I.la pedeapsa de: - 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere În temeiul art 85 din C.pen. dispune anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 (unu) an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr 28/09.01.2011 a Judecătoriei Timişoara ,definitivă prin nerecurare la data de 23.01.2012, şi repune în individualitatea sa această pedeapsă. În temeiul art 33 lit a), 34 lit b) C.pen. contopeşte pedeapsa de mai sus cu pedepsele aplicate în prezenta cauză în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (unu) an închisoare, pe care o sporeşte cu 4 ( patru) luni închisoare, inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art.71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a şi lit b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.81 şi art.82 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, care curge de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr 28/09.01.2011 a Judecătoriei Timişoara, respectiv data de 23.01.2012. În temeiul art.71 al.5 C.pen., suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.359 al.1 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen., respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art.191 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 31.05.2012.

  • Sedinta din data de 28.05.2012 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 31.05.2012.

  • Sedinta din data de 30.04.2012 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Se emite adresă la Baroul Timiş pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpatul Ş*** I****. Se emite adresă la Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Tiumişoara pentru comunicarea sentinţei penale pronunţate în dosarul nr.20964/325/2011 al Judecătoriei Timişoara, cu menţiunea datei şi modalităţii în care a rămas definitivă. În temeiul art. 177 al. 4 C.pr.pen. inculpatul va fi citat şi prin afişare la sediul consiliului local în a cărei rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea, respectiv uşa Consiliului Local Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 28.05.2012. C6P sala 275, Pronunţată în şedinţa publică din 30.04.2012.

  • Sedinta din data de 19.03.2012 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Se emite adresă către grefa instanţei pentru comunicarea adresei de domiciliu al martorului P E M, precum şi emiterea unei adrese către Judecătoria Timişoara în vederea comunicării sentinţei penale din dosarul nr.20964/325/2011 a Judecătoriei Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 30.04.2012. C6P sala 275.

  • Sedinta din data de 06.02.2012 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Se citează martorul Pepu Eugen Marian cu mandat de aducere efectivă, cu adresă către Poliţia Cărpiniş. Amână judecarea cauzei la data de 19.03.2012. C6P sala 275.

  • Sedinta din data de 12.12.2011 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Se citează cei doi martori cu mandate de aducere efectivă. Se citează inculpatul prin afişare la Uşa Consiliului Local Timişoara Amână judecarea cauzei la data de 06.02.2012. C6P sala 275.

  • Sedinta din data de 31.10.2011 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Se citează cei doi martori din rechizitoriu Amână judecarea cauzei la data de 12.12.2011. C6P sala 275.

  • Sedinta din data de 19.09.2011 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Se efectuează adresă către ANP, IGP şi INEP. Se citează inculpatul prin afişare la Uşa Consiliului Local Timişoara Amână judecarea cauzei la data de 17.10..2011. C6P sala 275.

Flux dosar


Actualizare GRPD