S* M**** S* Î* I********* P*** E********* S***
ReclamantC******* N***
PârâtRespinge ca neintemeiata acţiunea
În vederea comunicării unui exemplar al precizării de acţiune
Apreciind necesar a se reveni cu adresă către reclamantă, pentru a-i solicita să depună la dosarul cauzei înscrisurile dispuse în sarcina sa prin încheierea de la termenul precedent, sub sancţiunea suspendării prev. de art. 155 ind. 1 cod procedură civilă,
Pentru a se emite adresă către Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor pentru a comunica domiciliul sau reşedinţa pârâtului, precum şi pentru ca reclamanta să depună la dosarul cauzei calculul penalităţilor cu indicarea perioadei chiriei solicitate, perioada pentru care se solicită cotele comune şi fişele lunare pentru ceea ce solicită ca şi cheltuieli,