R**** F******
Recurent ReclamantŞ***** D* A*** Ş* M****** B***** D* S**
Intimat PârâtC******** L**** D********
Intimat PârâtP******* C*** D********
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamanta U.J.S.L.Î. BISTRIŢA NĂSĂUD împotriva sentinţei civile numărul 857/F din 18.04.2011 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pronunţată în dosar numărul 1226/112/2011, pe care o modifică, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantă, în numele şi pentru membrul/a de sindicat R.F. împotriva pârâţilor Ş. A.M. Budacu de Sus, C.L. Dumitriţa, P. c. Dumitriţa, şi în consecinţă Obligă pârâta/ul Ş.A.M. Budacu de Sus, să calculeze indemnizaţia de concediu de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută prin Legea numărul 118/2010 şi să plătească reclamantei/ului diferenţa dintre indemnizaţia integral calculată şi cea efectiv încasată. Obligă pârâţii C.L. Dumitriţa, şi P.c. Dumitriţa, să asigure finanţarea pentru plata diferenţei menţionate. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 28 octombrie 2011.
T-28 octombrie 2011, ora 12, sala 135, în vederea soluţionării recursului în interesul legii.
Incheiere de sedinta din 30.09.2011