Dosar 12270/190/2011 din 17.11.2011

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12270/190/2011
Data dosar:
17.11.2011
Instanta:
Judecătoria Bistrița
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.01.2012 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.2
  • Soluţionare

    S.P. nr. 51/2012 Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat A.C.G.deţinut în Penitenciarul Bistriţa, în executarea pedepsei de 12 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.84/2005 a Tribunalului Neamţ, ca neîntemeiată. Conform art. 450 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la Decizia nr. 8/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (recurs în interesul legii), cererea va fi reînnoită în cadrul termenului de 1 an de la data împlinirii fracţiunii prevăzută de art. 59 şi urm. din Codul penal. Stabileşte în favoarea avocatului Vultur Ioan Dorin suma de 100 lei, cu titlu onorariu apărător desemnat din oficiu. În baza art. 192 Cod procedură penală, obligă pe petent să plătească în favoarea statului, suma de 180 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de azi, 17.01.2012.

  • Sedinta din data de 06.12.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.2
  • Amână cauza

    la cererea petentului condamnat pentru a depune înscrisuri

  • Sedinta din data de 21.11.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.2 - liberări condiţionate
  • Amână cauza

    - efectuarea unei adrese către Penitenciarul Bistriţa, pentru a comunica situaţia juridică a petentului-condamnat, dacă a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberări condiţionate, în caz afirmativ să se comunice copia procesului verbal întocmit cu acea ocazie şi caracterizarea petentului; - recitarea petentului-condamnat din Penitenciarul Bistriţa. Amânarea judecării cauzei pentru data de 06 decembrie 2011, C.2 penal, ora 9,00.

Flux dosar


Actualizare GRPD