M********* E****** M******
ReclamantA*** M****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta M********* E****** M****** împotriva pârâtei A*** M****. Dispune evacuarea pârâtei din imobilul-apartament situat în Piteşti, strada Crinului nr. 17, judeţul Argeş. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 6 octombrie 2011.
Constatând utile, concludente şi pertinente probele solicitate , admite în baza disp. art. 167 cod proc civilă probatoriul solicitat de reclamantă prin apărător, respectiv proba cu înscrisuri, interogatoriu pârâtei şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat câte un martor, Rădulescu Viorica, luând act că reclamanta se obligă să înfăţişeze martora necitată în vederea audierii. Pune în vedere reclamantei prin apărător să pregăteasca interogatoriul în vederea administrării. Dispune citarea pârâtei cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp. art 225 Cod pr civ. Amână judecarea cauzei la 06.10.2011. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Septembrie 2011.