Dosar 1228/309/2011 din 29.07.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1228/309/2011
Data dosar:
29.07.2011
Instanta:
Judecătoria Șimleul Silvaniei
Departament:
Mixta
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.03.2012 la ora 9:00

    Complet: CP 3
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a), b) şi c) C. pen. raportat la art. 76 alin. 1 lit. e) C. pen.şi art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul A L - I, , la pedeapsa de 6(şase) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale În baza art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a), b) şi c) C. pen. raportat la art. 76 alin. 1 lit. d) C. pen.şi art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul A L - I la pedeapsa de 1(un) an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de părăsirea locului accidentului. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale În baza art. 33 lit.a) Cod penal raportat la art. 34 lit.b) Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 3150 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.03.2012.

    Hotarare 61/2012 din 28.03.2012
  • Sedinta din data de 16.12.2011 la ora 12:00

    Complet: COMPLET DE AMANARI DE PRONUNTARI
  • Amână cauza

    Admite cererea de abţinere formulată de către judecător Merfu Aron Daniela . Transpune cauza completului următor, CA format din judecător Chichişan Simona. Stabileşte termen de judecată la 28.03.2012, pentru când vor fi citate părţile.

    Incheiere abtinere din 16.12.2011
  • Sedinta din data de 15.12.2011 la ora 9:00

    Complet: CP 3
  • Amână cauza

    Amana pronunţarea la data de 16.12.2011.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2011
  • Sedinta din data de 14.12.2011 la ora 9:00

    Complet: CP 2
  • Amână cauza

    Amânat. pt. soluţionarea cererii de abţinere, formulată de judecător M.A.D.

    Incheiere de sedinta din 14.12.2011
  • Sedinta din data de 14.09.2011 la ora 9:00

    Complet: CP 2
  • Amână cauza

    Amânat pt. pregătirea apărării.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2011

Flux dosar


Actualizare GRPD