D******** C*********
ReclamantD******** M****
PârâtP******* C*******
Autoritate tutelarăAdmite cererea .
Hotarare 2098/2012 din 05.04.2012Pune în vedere părţii reclamante să depună la dosar adeverinţă medicală eliberată de căte medicul de familie din care să rezulte că este sănătos din punct de vedere clinic, cupon de pensie referitor la pensia pe care o primeşte pârâta şi dovezi cu privire la veniturile sale. Emite adresă către Primăria Comunei Cândeşti în vederea efectuării şi depunerii la dosar a referatului de anchetă psihosocială cu privire la condiţiile materiale şi garanţiile morale ale părţii reclamante.
Revine asupra măsurii suspendării judecării cauzei în baza art. 1551 C.p.c. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii pentru 01.03.2012, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Citarea pârâtei D.M. cu mandat de aducere cu executare efectivă. Citarea reclamantului cu menţiunea de a: -acorda concursul organelor pentru asigurarea prezenţei pârâtei la următorul termen, sub sancţiunea suspendării judecăţii, -formula cerere scrisă de numire ca tutore. -de a asigura prezenţa persoanei care urmează a fi numită curator special al pârâtei pe parcursul soluţionării cauzei; Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.02.2012.
Pune în vedere părţii reclamante să se prezinte personal la termenul următor, să asigure şi prezenţa pârâtei, să formuleze în scris cererea prin solicită să fie numit ca tutore al pârâtei şi să depună la dosar certificat de cazier judiciar, toate acestea sub sancţiunea suspendării judecării cauzei. Citarea pârâtei. Conceptarea reclamantului şi a autorităţii tutelare cu termen în cunoştinţă. Stabileşte termen la data de 9 februarie 2012, sala 3, complet 11 civil+fond funciar.