Dosar 1230/309/2011 din 29.07.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1230/309/2011
Data dosar:
29.07.2011
Instanta:
Judecătoria Șimleul Silvaniei
Departament:
Mixta
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.11.2011 la ora 12:00

    Complet: COMPLET DE AMANARI DE PRONUNTARI
  • Condamnare

    În baza art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 al. 7 cod procedură penală condamnă pe inculpatul R.I.G. ( cu datele de la dosar), la o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul către o persoană care are îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Face aplicarea art. 71, 64 al. 1 lit. a teza a II -a, lit. b, cod penal. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 cod penal. În baza art. 359 cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal. În baza art. 71 al. 5 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. Respinge ca nefondată cererea de acordare (prelungirea) dreptului de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice. În baza art. 191 al. 1 cod procedură penală obligă inculpatul la 550 lei cheltuieli judiciare către Stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu av. Fekete Szabo Balazs va fi avansată din fondurile MJLC. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, la data de 25.11.2011.

    Hotarare 138/2011 din 25.11.2011
  • Sedinta din data de 23.11.2011 la ora 9:00

    Complet: CP 3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 25.11.2011.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2011
  • Sedinta din data de 28.09.2011 la ora 9:00

    Complet: CP 3
  • Amână cauza

    pentru a fi prezent inculpatul sau a depune declaraţie de recunoaştere autentificată

    Incheiere de sedinta din 28.09.2011

Flux dosar


Actualizare GRPD