K***** E**** P*** T***** B*** M****
RecurentM***** I***
IntimatAdmite excepţia autorităţii de lucru judecat. Respinge cererea.
Amână pronunţarea la data de 02 octombrie 2012.
Amână pronunţarea la data de 25 septembrie 2012.
Respinge cererea de reexaminare a încheierii pronunţate în dosar nr.12335/320/2011 la data de 05 iunie 2012, formulată de petenta K***** E**** P*** T***** B*** M****, cu domiciliul în Tg.Mureş, B-dul 1 Decembrie 1918, nr.204, ap.13, jud.Mureş, ca neîntemeiată. Irevocabilă.
înaintarea prezentului dosar la completul imediat următor, respectiv C.08 în vederea soluţionării cererii de reexaminare.
Admite în parte cererea de acordare ajutor public judiciar formulată de petenta Koszta Elena.
emiterea unei adrese către petenta Koszta Elena cu solicitarea de a înainta la dosar, dovada veniturilor nete realizate pe ultimele 2 luni (în original), precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată; - emiterea unor adrese către Administraţia Finanţelor Publice Tg.Mureş, pentru a comunica dacă numita Koszta Elena apare în evidenţe cu activităţi aducătoare de venituri, respectiv dacă realizează venituri din activităţi independente şi chirii, precum şi către, Municipiul Tîrgu-Mureş – Direcţia Economică pentru a înainta relaţii privind bunurile cu care numita Koszta Elena figurează în evidenţe.
amână cauza în vederea soluţionării cererii de acordare ajutor public judiciar formulată de reclamantă; - stabileşte termen pentru judecarea cererii de acordare ajutor public judiciar formulată de reclamantă, în Cameră de Consiliu, pentru data de 02 mai 2012.
stabileşte taxa de timbru aferentă cererii de chemare în judecată ca fiind în cuantum de 2961 lei şi 5 lei timbru judiciar; - pune în vedere reprezentantului reclamantei să facă dovada achitării taxei de timbru aferentă acţiunii, în cuantum de 2961 lei şi 5 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată; - aduce la cunoştinţă reprezentantului reclamantei că, reclamanta are posibilitatea să formuleze cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care s-a stabilit taxa de timbru, potrivit dispoziţiilor art.18, alin.1 din Legea nr.146/1997, precum şi cerere de acordare ajutor public judiciar potrivit prevederilor OUG nr.51/2008; - pune în vedere tutorelui să depună la dosar dispoziţia de numire, în calitate de tutore, pe seama interzisei Koszta Elena.