P******** D* P* L**** J********** S******
RecurentB***** C******** C*****
Parte civilăS* L** P****** C*** S** B********
Parte civilăŢ*** V*** B*****
Recurent InculpatA******* - D******* J******** P***** A***** S* O********* V***** D***
Parte civilăÎn baza art. 270 alin. 3 din Lg. 86/2006, cu aplicarea art. 320 1 C.p.p., condamnă pe inculpatul ŢVB, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 2961 alin. 1 lit. l din Lg. 571/2003, cu aplicarea art. 320 1 C.p.p, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a Cp şi art. 34 alin. 1 lit. b Cp contopeşte pedepsele stabilite urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art 83 C.p. revoca suspendarea condiţionată privind pedeapsa de 3 luni închisoare aplicata prin s.p. nr 149/22.04.2010 a Judecătoriei Alexandria, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 193/R/24.06.2010 a Tribunalului Teleorman, cumulează aceasta pedeapsa cu cea aplicata prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul sa execute in final 1 an 7 luni închisoare, in regim de detenţie conform art. 57 Cod penal. Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată în arest preventiv începând cu 07.10.2011 până la 30.11.2011, inclusiv. În baza art.71 C.p., interzice inculpatului drepturile prev.de art. 64 alin. 1, lit.a teza a II a si lit. b C.p., cu referire la art.8 CEDO şi cauza Sabău şi Pîrcălab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 270 alin. 3 din Lg. 86/2006, cu aplicarea art. 320 1 C.p.p, condamnă pe inculpatul SMI la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 2961 alin. 1 lit. l din Lg. 571/2003, cu aplicarea art. 320 1 C.p.p., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a Cp şi art. 34 alin. 1 lit. b Cp contopeşte pedepsele stabilite urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 86 indice 1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani si 6 luni, ce constituie termenul de încercare pentru inculpat, stabilit in condiţiile art. 86 indice 2 Cod penal. În baza art. 86 indice 3 a1in. 1 Cod pena1 condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt; b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu. reşe¬dinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art.359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 4 c. pen. Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată în arest preventiv începând cu 08.10.2011 până la 11.10.2011, când a fost pus în libertate prin încheierea nr. 55/11.10.2011 a Tribunalului Olt. În baza art 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art 64 alin 1 lit a) si b) C.pen., pedeapsa accesorie ce va fi suspendata pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei in condiţiile art 71 alin 5 C.pen. În baza art. 270 alin. 3 din Lg. 86/2006, cu aplicarea art. 74 lit. a), b) C.p. art. 76 lit. d) C.p. şi art. 320 1 C.p.p, condamnă pe inculpata MRD, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 2961 alin. 1 lit. l din Lg. 571/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a), b) C.p. art. 76 lit. d) C.p. şi art. 320 1 C.p.p., condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a Cp şi art. 34 alin. 1 lit. b Cp contopeşte pedepsele stabilite urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. În baza art. 81 C.pen dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore, începând cu data de 12.10.2011 ora 16.30. În baza art 71 C.pen interzice inculpatei drepturile prevazute de art 64 alin 1 lit a) teza finala si b) C.pen, pedeapsa accesorie ce va fi suspendata pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei, in conditiile art 71 alin 5 C.pen. În baza art. 270 alin. 3 din Lg. 86/2006, cu aplicarea art. 74 lit. c) C.p. art. 76 lit. d) C.p. şi art. 320 1 C.p.p, condamnă pe inculpatul PF, la 1 an închisoare. În baza art. 2961 alin. 1 lit. l din Lg. 571/2003, cu aplicarea art. 74 lit. c) C.p. art. 76 lit. d) C.p. şi art. 320 1 C.p.p, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a Cp şi art. 34 alin. 1 lit. b Cp contopeşte pedepsele stabilite urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. În baza art. 81 C.pen dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore, începând cu data de 12.10.2011 ora 19.25. În baza art 71 C.pen interzice inculpatului drepturile prevăzute de art 64 alin 1 lit a) teza finala si b) C.pen, pedeapsa accesorie ce va fi suspendata pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, in condiţiile art 71 alin 5 C.pen. În baza art. 118 lit. f) Cod penal dispune confiscarea de la inculpaţii TVB un număr de 9850 pachete ţigări, de la inculpata MRD un număr de 691 pachete ţigări, iar de la inculpatul Sava SMI un număr de 12500 pachete ţigări ce au fost ridicate de organele de poliţie şi depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Olt şi Poliţiei Oraşului Corabia ( filele 308-310, 318 d.u.p.) . În baza art. 357 alin. 2 lit. c C.p.p. coroborat cu art. 168, 169 C.p.p. admite plângerea petentului BCC, şi revocă parţial măsura asiguratorie a sechestrului instituit la data de 11.10.2011 asupra autoutilitarei marca Fiat cu numărul de înmatriculare OT-03-XMC, seria saşiu ZFA23000005730898 şi dispune restituirea acestuia către proprietarul BCC, cumpărător de bună – credinţă. Menţine sechestrul asigurator în vederea reparării pagubei produse prin infracţiuni asupra autoturismului Daewoo Espero al inculpatului SMI, sechestru instituit la aceeaşi dată 11.10.2011 de organul de urmărire penală. În baza art. 357 alin. 2 lit. e C.p.p. coroborat cu art. 168, 169 C.p.p. admite plângerea petentei S.C. LTT PREMIUM CARS S.R.L. Bucureşti, şi dispune restituirea autovehiculul marca Mercedes – Benz Vito, cu nr. de înmatriculare B75ZWN, număr de identificare WDF63970313234699, serie motor 50225517, indisponibilizat de organele de urmărire penală la data de 07.10.2011 de la inculpatul TVB în vederea confiscării, către această petentă întrucât constată că măsura a fost luată asupra unui bun al altuia despre care aceasta din urmă nu avea cunoştinţă că urmează să fie folosit la săvârşirea de infracţiuni. În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. - Autoritatea Natională a Vămilor Directia Regională pentru Accize şi Operatiuni Vamale Craiova - Dolj şi obligă: - pe inculpaţii TVB şi SMI în solidar la plata sumei de 64.744 lei despăgubiri civile către aceasta reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata accizelor pentru 9850 pachete ţigări, reactualizate până la achitarea integrală a debituilui; - pe inculpatul SMI la plata sumei de 81.685 lei despăgubiri către aceasta, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata accizelor pentru 12.500 pachete ţigări, reactualizate până la achitarea integrală a debitului. Ia act că inculpata MRD a achitat prejudiciul cauzat bugetului de stat (6244 lei). În baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.p.p obliga inculpaţii la plata sumei de câte 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs. Pronunţată in şedinţă publică azi, 07.12.2011
AMINA PRONUNTAREA CAUZEI
Respinge ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de Ministerul Finanţelor Publice- ANAF – Autoritatea Natională a Vămilor- Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova. Asupra cererii formulate de S.C. LTT PREMIUM CARS S.R.L. Bucureşti instanţa urmează a se pronunţa odată cu fondul cauzei. Admite cererea reprezentantului parchetului urmând să se facă adrese în acest sens către S.C. AS AUTO ADELINA Corabia şi Primăria Corabia – Serviciul Impozite şi Taxe în sensul celor mai sus menţionate. În baza art. 139 alin. 1 C.p.p. si art 145/1 C.p.p dispune inlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatului ŢVB, aflat în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, cu masura obligarii de a nu parasi tara. În baza art. 1451 alin 2 coroborat cu art. 145 alin 11 C.p.p pe durata masurii obligarii de a nu părăsi ţara inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: a. să se prezinte la organele de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b. să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura – organul de poliţie de la domiciliul inculpatului, respectiv Poliţiei orasului Alexandria - judeţul Teleorman, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; c. să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura – Judecătoria Slatina; d. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. În baza art. 145 ind. 1 alin 2 C.p.p, coroborat cu art. 145 alin. 2 ind. 1 Cp.p se va comunica o copie a prezentei încheieri inculpatului, Poliţiei Alexandria - judeţul Teleorman în a cărui rază teritorială locuieşte inculpatul, jandarmeriei – Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Teleorman, organelor competente să elibereze paşaportul – Serviciul Public Comunitar de Eliberare şi Evidenţă a Paşapoartelor Simple Teleorman, organelor de frontieră – Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. În baza art 145 alin 2/2 C.p.p se va atrage atentia inculpatului arestat ca, in caz de incalcare cu rea credinta a masurilor si obligatiilor ce ii revin potrivit prezentei incheieri se va lua fata de acesta masura arestarii preventive. Văzând şi dispoz. art 192 alin.3 Codul de procedură penală. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare. Amână cauza şi acordă termen la data de 06.12.2011ora 11.00, CP A1, pentru când se vor cita părţile care sunt lipsă la acest termen de judecată. Se vor emite adrese către S.C. AS AUTO ADELINA Corabia cu menţiunea de a comunica dacă contractul de vânzare – cumpărare privind autoutilitara Fiat a fost înregistrat în vreun registru al societăţii, precum şi către Primăria Corabia – Serviciul Impozite şi Taxe cu menţiunea de a comunica dacă autoturismul în speţă apare pe numele cumpărătorului B***** C******** C*****el. Pune în vedere inculpaţilor să anunţe în scris orice schimbare de domiciliu sub sancţiunea aplicării amenzii prevăzute de lege şi să facă dovada achitării prejudiciului cauzat părţii vătămate. Pronunţată în şedinţă publică azi 29.11.2011.
TERMEN IN VEDEREA STUDIERII DUP
În baza art. 3001 alin. 1 Cpp: Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul ŢVB, recidivist. În baza art. 3001 alin 3 Cpp raportat la art. 160b Cpp menţine măsura arestării preventive a inculpatului ŢVB, în prezent deţinut în Arestul IPJ Olt. În baza art. 192 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.11.2011.