Dosar 12414/281/2011 din 07.12.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12414/281/2011
Data dosar:
07.12.2011
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.01.2012 la ora 09:00

    Complet: 6RPa
  • Soluţionare

    Admite recursul declarat de inculpatul C**** D******, împotriva sentinţei penale nr 1759 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Casează în parte, în latură penală, sentinţa atacată în sensul că reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a şi c Cod penal şi, în baza art. 76 lit. d Cod penal, reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 87 al.5 din OUG nr.195/2002 rep.rap. la art. 88 alin.6 din OUG nr.195/2002 rep, cu aplicarea art.3201 alin.7 C.p.p. de la 1 an şi 6 luni închisoare la 9 luni închisoare. Conform art. 82 Cod penal durata termenului de încercare va fi de 2 ani şi 9 luni. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate. Cheltuielile judiciare răman în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu în suma de 200 lei va fi avansat din fondurile ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă.

Flux dosar


Actualizare GRPD